Motto

"Să trăieşti nu este suficient. Trebuie să ai soare, libertate şi o floricică" H. Ch. Andersen

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Faţă de masă din lasetă

Acest model de faţă de masă are dimensiunea de
40 /80 cm.
Materiale necesare
-aţă macrame  sculuri sau bobine, nr.40/6
-aţă de croşetat, bobine  nr.85/6
-aţă de croşetat, bobine  nr.60/6


Această faţă de masă este potrivită pe orice masă nu prea mare de formă ovală sau dreptunghiulară.
Modelul la mijloc este format din fructe, un măr şi două pere. De jur împrejurul lor sunt frunze, fructele şi frunzele sunt încadrate de o reţea din lasetă. Pe cele două margini de lungime sunt două cupe, de la care se ramifică frunzele de o parte şi de cealaltă.

-lasetă lată pe cinci picioruşe cu margini drepte
-lasetă îngustă cu un picioruş lateral
-lasetă lată cu colţi de 4/2 picioruşe
-lasetă foarte îngustă

Sfat
După ce s-a copiat modelul pe pânză, rămân urmele colorate ale indigoului. Pentru a nu lăsa  urme colorate pe lasetă, se umezeşte pânza cu apă la care s-a adăugat puţin oţet şi se calcă fierul bine încins.


 Se însăilează apoi laseta astfel:
-laseta lată cu cinci picioruşe cu margini drepte se însăilează pe linia de contur al fructelor şi pe linia de contur al celor două cupe din stânga şi dreapta modelului. Aceaşi lasetă se  va monta şi  pe desenul în formă de inimă care închide cupa pe mijloc ca o supapă. Din această inimă pornesc  raze din lasetă înspre arc. Pe aceste linii ca şi în interiorul cupei se montează lasetă obişnuită (linia în formă de U mare).
Partea exterioară a arcului care închide cele două cupe, se montează laseta lată cu colţi de 4-2 picioruşe sau cu lasetă cu cinci picioruşe cu o margine dreaptă. Aceaşi lasetă se montează pe linia de contur ce încadrează reţeaua din lasetă din mijloc ca şi pe sub frunze. Reţeaua  din mijloc ce încadrează fructele este din laseta îngustă cu  un picioruş lateral. În toate punctele unde se întretaie se fixează cu un fir de aţă subţire ca să nu se observe locul unde s-a fixat. Frunzele sunt montate din lasetă  lată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu