Motto

"Să trăieşti nu este suficient. Trebuie să ai soare, libertate şi o floricică" H. Ch. Andersen

joi, 29 mai 2014

Crinul de apartament - O adevărată bucurie.....



  Astăzi  29.05.2014 într-o zi de sărbătoare .......

Crinul este plantă de ghiveci, de apartament. Primăvara are locul lui pe terasă, ferit de razele soarelui, întrucât preferă un loc semi-umbros. Înfloreşte în fiecare an, în lunile aprilie - mai şi se spune ca după numărul florilor îi poţi stabili vârsta.
 Crinul este o plantă erbacee, ornamentală, perenă, cunoscându-se multe specii. Crinul din fotografiile  de mai jos, este Hippeastrum striatium, cunoscut sub denumirea de crin de apartament sau Steaua cavalaerului.
Este o plantă cu rădăcină bulboasă iar zona de trecerea între  se rădăcină şi frunze se numeşte colet.
 Tulpina este înaltă, până la 40 cm, groasă, tubulară,  spre vârf se subţiază, terminîndu-se flori portocalii. Frunzele sunt lungi, lucioase de un verde închis.
Este  o plantă rezistentă, se adaptează la temperaturi ridicate cât şi la cele mai scăzute. Solul trebuie să fie bine drenat, fertil, iar umidi
tatea excesivă nu-i prieşte. La 2 -3 ani poate fi transplantat iar dacă are drajoni se înlătură cu grijă şi se vor planta în ghivece nu prea mari, unde se pot dezvolta plante noi. Plantele noi vor înflori la 2 - 3 ani de la plantare. Se poate înmulţii şi prin seminţe dar operaţiunea este mai anevoioasă. Înmulţirea prin drajoni este mai sigură şi va da rezultate mult mai repede.
Spre toamnă, crinul intră într-o stare de hibernare, frunzele se vor îngălbeni şi se vor usca, dar în primăvara va avea frunze noi şi sănătoase.
Frunzele conţin lyncorin, un toxic cristalin alcaloid (şi narcisele conţin acestă substanţă toxică), care este dăunător animalelor (pisicilor).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu